June 3, 2010

Furtuna

Filed under: Foto — admin @ 12:20 am

furtuna

October 11, 2009

Karlovy Vary

Filed under: Foto — admin @ 1:29 am

Am fost în mai prin Cehia, iar primul punct pe hartă a fost Karlovy Vary. Un oraş vestit încă de prin secolul XIX, pentru centrele sale de tratamente spa, care erau vizitate de celebrităţi şi de membri ai aristocraţiei acelor vremuri de prin toată Europa.

Probabil tocmai pentru a menţine spiritul succesului din acele vremuri, au reuşit să păstreze oraşul vechi în tenta înfloritoare din acea epocă. Orice clădire, chiar şi nou construită, păstrează liniile arhitecturii care s-a impus cu mai bine de 200 de ani în urmă.

Tocmai de accea, o plimbare prin Karlovy Vary de azi poate fi la fel de bine o plimbare printr-un Karlovy Vary din altă epocă. Este un oraş care reuşeşte să fie, în acelaşi timp, atât nou, cât şi vechi.

Cum am simţit eu o astfel de combinaţie puteţi vedea în această prezentare (nu vă faceţi probleme că este fişier executabil, nu e virus, este o prezentare foto).

Iată şi un preview:

Karlovy Vary

September 25, 2009

Back! Fotografii din cer

Filed under: Foto — admin @ 3:12 pm

M-am întors pe blog!

Aveam un motiv serios. Am încercat zilele acestea o experienţă total nouă, foarte interesantă: fotografia din avion. Am mai citit in diverse rânduri că a devenit un hobby, însă mi se părea ceva inaccesibil. Totuşi, am dat de bunăvoinţa unei persoane care a văzut că îmi doresc cu adevărat să încerc un zbor cu un avion ultra-uşor şi m-a luat la o oră de zbor.

Am rămas impresionat. Cu siguranţă e o experienţă pe care nu ştiu dacă am cu ce să o compar. Interesant, nu ideea de zbor m-a mişcat cel mai tare, ci imaginea pe care o ai de la 300 de m deasupra pământului. Vezi tot, ai deschidere spre orice zare şi reuşeşti să-ţi faci şi o altfel de imagine asupra zonelor pe care le-ai văzut sau le vezi zi de zi.

Evident, am luat aparatul foto cu mine. Fotografiile nu excelează prin calitate (razele soarelui şi geamul de plexiglass al avionului nu m-au ajutat deloc), ci prin farmecul de a fi făcute dintr-un punct de unde nu a mai fotografiat multă lume. Din acest punct de vedere, printre fotografiile mele, sunt unice! De aceea le împărăşesc şi cu voi:

cheile turzii

Cheile Turzii

cetate

Înca nu am apucat să obţin informaţii despre această cetate.

Manastirea Ramet

cheile rimetului

Mănăstirea Rîmeţ şi Cheile Rîmeţului.

apuseni

Munţii Apuseni, în jud. Alba

rosia montana

rosia montana

rosia montana

Roşia Montana: cariera de exploatare, lacuri de decantare şi o biserică acoperită de ape.

muntele mare

Vârful Muntele Mare - 1.826 m, cel mai înalt din Munţii Apuseni.

marisel

O localitate răsfirată, ca la munte: Mărişel.

belis

tarnita

manastirea floresti tauti

Lacurile Beliş şi Tarniţa şi Mănăstirea Floreşti Tăuţi.

Ceva mai multe poze gătiţi în galerie.

January 9, 2009

La mulţi ani!

Filed under: Foto — admin @ 12:46 am

N-am abandonat blogul, însă nu am avut timp de el spre sfârşitul anului trecut. Dar am trecut în noul an şi deschid sezonul cu un cadou de început de an: un calendar pe care, de altfel, l-am facut pe hârtie, însă nu în suficiente exemplare încât să-l vedeţi sau să-l primiţi toţi. Aşa că vă prezint pe scurt opera de … date:

ianuarie

februarie

martie

aprilie

mai

iunie

iulie

august

septembrie

octombrie

noiembrie

decembrie

Pentru cei care sunt interesati de locaţiile unde am făcut fotografiile: ianuarie - Molltaler Gletscher, Austria; februarie - Lacul Tarnita, jud. Cluj; martie - Zurich, Elveţia; aprilie - Grădina Botanică din Cluj-Napoca; mai - zona Copăceni, lângă Turda, jud. Cluj; iunie - zona Întorsura Buzăului; iulie - Cannes, Franţa, august - Annecy, Franţa; septembrie - Monte Carlo, Monaco, octombrie - Muntele Rece, jud. Cluj, noiembrie - zona Cinciş, jud. Hunedoara; decembrie - Beliş, jud. Cluj.

November 19, 2008

Tot in vacanta

Filed under: Foto — admin @ 1:32 am

A trecut ceva vreme, e cazul să ne continuăm concediul. Ne mutăm în Elveţia, o ţară unde totul tinde spre perfecţiune. Inclusiv ultimul fir de iarbă e tuns perfect şi îngrijit. A, însa nu există nici o vacă mov :( Şi nici marmote. Sau, cel puţin, nu am văzut eu …

În schimb, iată ce am văzut:

Zurich

zurich1

zurich2

zurich3

Luzern:

- cel mai fotografiat obiectiv turistic din Europa, PodulCapelei cu Turnul de apa.

Luzern1

Luzern2

Si niste panoramice

Luzern3

Luzern4

Pentru mai multe poze din aceste oraşe accesaţi galeria apăsând pe Zurich sau Luzern.

Vor urma şi alte oraşe din Elveţia, staţi pe aproape.

October 21, 2008

Cu mine în concediu

Filed under: Foto — admin @ 4:58 pm

În sfârşit, după atâta timp, am reuşit să găsesc puţin timp pentru blog. M-am hotărât să vă duc pe toţi cu mine în concediu! Pe banii mei. Concediul “are” loc în august 2008.

În prima zi vom merge la Innsbruck, capitala regiunii Tyrol din Austria. Un oraş înconjurat de munţi, ordonat şi cochet, dar plin de istorie în acelaşi timp. De asemenea, Innsbruck este şi un important punct pe harta practicanţilor sporturilor de iarnă. Aici trebuie mers si iarna.

Arată extraordinar şi noaptea …

innsbruck

Celebrul Goldenes Dachl - un acoperiş decorat cu 2657 fâşii de aur, realizat special pentru împăratul roman Maximilian în anul 1500.

Acoperisaur

Dacă sunteţi iubitori de animale nu trebuie să rataţi sub nici o formă Alpine Zoo din Innsbruck. O grădină zoologică construită în pantă, pe peretele unui versant, foarte modernă şi bine echipată. Sunt multe specii de animale şi există posibilitatea de a te plimba printre unele dintre ele sau de a te apropia nespus de mult de altele, pe care probabil le-ai vazut doar la televizor sau în poze.

ras

Aici puteti găsi o galerie cu mai multe fotografii din Innsbruck sau de la Alpine Zoo.

Zilele următoare ne deplasăm în Elveţia. Să nu vă pierdeţi prin Innsbruck …

August 4, 2008

Cat paparazzo

Filed under: Foto — admin @ 11:46 am

Toată ziua de duminică am pierdut-o alergând după indivizii din fotografiile de mai jos. Mai exact, dupa ăia mici. Fără rezultat, n-am reuşit să-i prind, doar i-am atins de vreo 2 ori. Măcar am avut noroc că sunt un bun paparazzo, m-am camuflat bine, m-am ascuns prin tufişuri şi tot le-am furat câteva cadre pe neaşteptate.

pisici

pisici

pisici

pisici

pisici

pisici

pisici

Recunosc, acesta alb este, de departe, favoritul meu …

LE: Am adăugat ulterior partea care urmează, sub următorul titlu “Zâna trifoiului cu 4 foi”.

Cunoscută şi sub numele de Monica, aceasta găseşte 10 trifoi cu 4 foi pe minut, într-un loc în care înainte am căutat 2 persoane 10 minute şi n-am găsit nimic. Pentru ea e mai rar trifoiul cu 3 foi, asta ar fi o provocare, să găsească “regular” trifoi.

Oricum, după ce ne-a zăpăcit pe toţi şi-a găsit zeci de trifoi, lovitura decisivă a venit la întoarcerea acasă. Fiind nevoiţi să aşteptăm într-o coloană de maşini, o auzim: “uite un trifoi cu 4 foi!!”. Normal că ne-am apucat de râs, crezând că e o glumă la viteza cu care găsea mai devreme simbolul norocului. Vedeţi-vă de treabă, că nu-i de râs! A coborât din maşină şi l-a luat de pe marginea drumului, era un trifoi cu 4 foi! L-a văzut din maşina!!!! INCREDIBIL! Iar noi ne-am apucat de plâns …

Monica

PS: urmează să ne dicteze 6 numere aşa, la întâmplare, să zicem de la 1 la 49 :).

June 19, 2008

Revenim

Filed under: Foto — admin @ 11:27 am

Mă simţeam dator faţă de ideea pe care m-am hotărât să se axeze blogul acesta, aceea de fotografie. Motiv pentru care postez 2, 3 cadre luate în grabă undeva între Întorsătura Buzăului şi Braşov. Frumoasă zonă, este de vizitat, dar nu pe fugă.

si inca două, care nu mai sunt de actualitate decât pentru prezentul blog.

Proudly powered by wordpress 2.5.1 - Theme by neuro